close
vector
vector

Green Group obține primul credit sindicalizat pentru dezvoltare sustenabilă din România

GREEN GROUP, cel mai mare parc integrat de reciclare din România, a semnat primul credit sindicalizat pentru dezvoltare sustenabilă din România, cu un grup de patru bănci locale: ING Bank, Unicredit Bank, Intesa Sanpaolo Bank și OTP Bank România, marcând începutul implicării la o scară mai largă a sistemului bancar românesc în susținerea economiei circulare locale.

ING Bank România a acționat ca și coordonator și agent de documentare. Aranjori au fost ING România și Unicredit Bank. ING Bank London a acționat ca agent de facilitate și de garanții. Suma tranzacției a fost de 66.000.000 EURO, menită să refinanțeze împrumuturile existente și să susțină noi proiecte de investiții și dezvoltare.

București, 5 septembrie 2019

Integrând operațiunile a 6 companii într-un model unic de business, Green Group este astăzi  un jucător important pe piața europeană în tratarea și reciclarea deșeurilor de mase plastice tip PET, sticlă, echipamente electrice și electronice, cât și a deșeurilor de echipamente de iluminat uzate.

Noua linie de finanțare vine în sprijinul eforturilor de a stimula un model economic sustenabil, în acord cu aspirațiile UE, ce face trecerea către economia circulară și are un impact major în combaterea schimbărilor climatice, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Astfel, producția de fibre sintetice din 100% PET reciclat reduce amprenta C02 cu 75% comparativ cu producția din petrol.

Cu investiții în valoare de 170 milioane EUR și cu o capacitate instalată de reciclare și producție de peste 460.000 tone anual, Green Group are o contribuție importantă în recuperarea materialelor valoroase provenite din deșeuri.

Totodată, prin activitatea prestată, Green Group contribuie esențial la atingerea țintelor de reciclare ale României atât pentru deșeurile din plastic (PET), sticlă, cât și pentru Deșeuri de Echipamente Electrice și Electronice (DEEE).

De la preluarea din 2016 de către Abris Capital Partners, Green Group a crescut semnificativ, prin următoarele investiții majore:

Reciclare Deșeuri din Plastic și Producție de Fibră Sintetică Poliesterică

  • o investiție de 21 milioane EUR într-o nouă fabrică pentru producția de fibră sintetică poliesterică la Urziceni, jud. Ialomița, cu tehnologie de ultimă generație și modernizarea fabricilor existente din Buzău și Iași, crescând capacitatea instalată de producție cu 55% la 80.000 tone/an
  • o investiție de 13 milioane de EUR pentru automatizarea liniilor de sortare și reciclare din Buzău, crescând astfel capacitatea de procesare a deșeului PET cu 50% la 100.000 tone/an
  • o investiție de 8 milioane EUR într-o nouă fabrică pentru procesarea deșeurilor PET în Lituania, cu o capacitate de reciclare anuală de 20.000 tone/an
  • o investiție de 13 milioane EUR într-o nouă fabrică pentru procesarea deșeurilor PET în Slovacia, cu o capacitate de reciclare de 45.000 tone/an

Reciclare Deșeuri de Echipamente Electrice și Electronice

  • o investiție de 11 milioane EUR  pentru consolidarea poziției de lider pe piața reciclării DEEE-urilor prin deschiderea celei de-a doua fabrici la Câmpia Turzii, jud. Cluj, și modernizarea liniilor de reciclare a fabricii de la Buzău, dublându-și capacitatea de tratare a acestor tipuri de deșeuri la 100.000 tone/an. – Greenweee International S.A.

Green Group va continua investițiile în dezvoltarea capacităților de reciclare și producție, vizând poziția de lider european.

 “Green Group este pionierul economiei circulare în România, reușind să treacă de la reciclare la upcycling. Acest lucru înseamnă că dintr-o sticlă PET putem obține cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație fibră sintetică poliesterică de înaltă finețe. Green Group folosește un model de economie regenerativă, reciclând anual 3 miliarde de sticle din plastic ceea ce înseamnă aproximativ 600.000 km de sticle PET, adică o dată și jumătate distanța de la Pământ la Lună”.  a declarat Constantin Damov, CEO Green Group.

Mihaela Bîtu, CEO ING Bank, a declarat: “Sustenabilitatea devine din ce în ce mai importantă în mediul bancar și ne așteptăm ca, în următoarele decenii, business-ul sustenabil să devină normă. Credem că semnarea, împreună cu Green Group, a primului credit sindicalizat sustenabil de pe piața locală reprezintă un pas ferm în direcția unei economii circulare locale. Mă bucur că ING a avut ocazia să faciliteze și să susțină acest proiect.”

“Vrem să contribuim atât la protejarea și dezvoltarea durabilă a mediului înconjurător cât și la sprijinirea afacerilor care au în vedere economia circulară și promovarea unui model economic sustenabil, dovedind astfel că suntem “Banca pentru lucrurile care contează”. Participarea la acest credit sindicalizat, care va avea ca rezultat investiții în noi capacități de reciclare, arată angajamentul asumat de UniCredit Bank în sprijinirea și diversificarea economiei românești în mod sustenabil”, a declarat Răsvan Radu, CEO UniCredit Bank.

“Industria de reciclare este un business care se află în plină expansiune, iar prin acest parteneriat ne dorim să contribuim la dezvoltarea economiei circulare în România. OTP Bank Romania susţine activ un viitor durabil şi suntem mândri să fim parteneri în cadrul primului credit sindicalizat destinat industriei de reciclare de pe piaţa locală”, a declarat Dragoş Mirică, Director general adjunct, Divizia Corporaţii şi Membru al Directoratului în cadrul OTP Bank România.

Despre Green Group

Green Group cuprinde companiile:

  • GreenTech SA - reciclează deșeurile de mase plastice și produce bandă PET și r-PET din 100% material reciclat;
  • GreenFiber International SA - produce fibră sintetică poliesterică;
  • GreenWEEE International SA - tratează și reciclează deșeurile electrice și electronice;
  • GreenLamp Reciclare SA - tratează și reciclează deșeurile de echipamente de iluminat uzate;
  • GreenGlass Recycling – cea mai mare fabrică de reciclare a sticlei din regiune;
  • Total Waste Management, furnizor integrat de servicii de management al deșeurilor.

Din 2016, Green Group este deținut de Abris Capital Partners, un fond de private equity dedicat investițiilor în Europa Centrală și de Est cu investii de capital de peste 1.2 miliarde EUR.

Pentru mai multe informații, vă rugăm vizitați www.green-group.ro.

Despre ING

ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 34 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări. Înființată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse și servicii tuturor categoriilor de clienți – companii mari și mici, instituții financiare, mici antreprenori și persoane fizice. Dezvoltarea durabilă reprezintă parte integrantă din strategia ING Group, aceasta fiind evidențiată de clasarea ING Group în ierarhia globală a industriei bancare făcută de Sustainalytics.

Misiunea ING este de a ajuta oamenii să fie cu un pas înainte, atât în viață, cât și în afaceri. În România, această misiune se traduce prin acțiuni de responsabilitate socială corporativă axate pe contribuția la pilonii de educație financiară și antreprenoriat, precum și prin implicarea în proiecte sociale care ajută comunitățile locale și persoanele aflate în dificultate. În 2019, compania ING Bank România împlinește 25 de ani de la lansarea pe piața românească.

Despre UniCredit Bank

UniCredit Bank SA este parte a UniCredit, bancă comercială paneuropeană puternică, cu un sistem integrat de servicii de banking Corporate şi de Investiţii, oferind bazei de 26 milioane de clienţi o reţea unică vest-, central- şi est-europeană. Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

Despre OTP Bank România

OTP Bank România, subsidiară a OTP Group, este un furnizor integrat de servicii financiare. Cu o abordare definită prin responsabilitate, angajament şi profesionalism, OTP Bank România înțelege nevoile clienților şi contextul actual al pieţei, fiind un partener de încredere. Banca ocupă locul 9 din perspectiva activelor, în clasamentul băncilor din România, conform datelor publicate in Decembrie 2018.

OTP Group aniversează anul acesta 70 de ani de activitate, în timp ce subsidiara din România marchează 15 ani de prezență de piața locală. OTP Group a devenit un jucător dominant pe piața Europei Centrale și de Est și este considerat un grup bancar important, inclusiv la scară europeană. Comunitatea de aproximativ 36 de mii de angajați deservește zilnic peste 18,5 milioane de clienți din 9 țări.

Despre Grupul Intesa Sanpaolo

Intesa Sanpaolo Bank Romania face parte din Intesa Sanpaolo, unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa și lider în Italia pe toate zonele de business (retail, corporate și wealth management). Grupul oferă servicii către 11,9 milioane de clienți, printr-o rețea de peste 4.200 de agenții, distribuite pe toată suprafața Italiei, având cote de piața de peste 12% în majoritatea regiunilor țării.

Intesa Sanpaolo are o prezență internațională strategică, cu aproximativ 1.100 de sucursale și 7,5 milioane de clienți, inclusiv sucursalele care activează în sectorul bancar comercial în 12 țări din Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu și Africa de Nord și o rețea internațională de specialiști care sprijină clienții corporate în 25 de țări, în special în regiuni unde activează companii italiene, precum SUA, Brazilia, Rusia, India și China.

counter counter
...
reducerea emisiilor de CO2 (t)